Sommet ChangeNow a Paris, avec la participation de Natalie Portman Natalie Portman / Profimedia Images

Natalie Portman, despre motivul care a determinat-o să trăiască în Paris, după divorț: „Sunt foarte buni la a respecta intimitatea”

Natalie Portman, celebra actriță în vârstă de 43 de ani, și-a justificat alegerea de a locui în Paris alături de cei doi copii ai săi, după divorțul de soțul ei.

Într-un interviu pentru Net-a-Porter, vedeta din „The May December” a vorbit cu entuziasm despre decizia de a trăi în capitala Franței, menționând că Aleph, fiul ei de 13 ani, și Amalia, fiica de 8 ani, se simt foarte bine acolo: „Mi se pare că aici găsesc oameni incredibil de prietenoși, trebuie doar să știi cum să interacționezi cu ei, astfel încât să nu pari tu cel nepoliticos,” a spus ea. „Acum, când mă întorc în Statele Unite, mă gândesc: ‘Oh,’ cum adică intru într-un magazin și nu salut pe toată lumea de acolo? E ciudat.”

Natalie Portman (1)
Natalie Portman / Profimedia Images

Citește și: Are 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Actrița a adăugat: „Cred că avem impresia că toate culturile occidentale sunt la fel și oarecum uniformizate de această cultură pop pe care o consumă toată lumea. Nu e adevărat: aici este extrem de specific, iar cultura este foarte diferită, chiar și la nivel profund.”

În ciuda faptului că oamenii din Paris sunt extrem de prietenoși, Portman a subliniat că parizienii îi respectă limitele personale: „Sunt foarte buni la a respecta intimitatea aici”, a dezvăluit ea. „Simt că cel mai mare compliment este «este foarte discretă».”

Portman, care are doi copii cu fostul soț Benjamin Millepied, a spus că este recunoscătoare pentru faptul că poate să-și crească copiii într-un mediu care pune preț pe politețe și aprecierea față de afecțiune, caracteristici ale vieții în Franța.

„Toți copiii care vin la mine acasă îmi spun «Bonjour Madame» și îmi dau bise [sărut pe obraji]”, a explicat ea. „Și înainte să plece îmi spun«Mulțumesc că m-ai primit», și dacă nu sunt prin preajmă, vor veni să mă găsească pentru a-mi spune asta.”

Actrița, care a crescut în Long Island, New York, a mai subliniat cât de mult se bucură de stilul de viață parizian, mărturisind că nici măcar vremea „rece și gri” nu eclipsează evenimentele culturale din oraș.

„Întotdeauna există vreo expoziție incredibilă, un concert, o petrecere sau scriitori în oraș — ceva fascinant și stimulativ care se întâmplă. Iar vacanțele frecvente sunt atât de utile”, a încheiat Portman.

Citește și: Natalie Portman și Paul Mescal, fotografiați în fața unui bar din Londra. Între cei doi actori părea să existe o „chimie grozavă” și „nu se puteau opri din râs”

Despărțirea actriței de coregraful Benjamin Millepied, alături de care a fost căsătorită timp de 11 ani, a fost oficializată în februarie 2024, la opt luni după ce Portman a înaintat actele de divorț în urma zvonurilor despre o aventură extraconjugală a fostului său soț.

Portman și Millepied s-au cunoscut în 2010 pe platourile de filmare ale producției "Black Swan", unde el a fost coregraful secvențelor de balet. Cei doi s-au căsătorit în august 2012 și au împreună doi copii: Aleph, 13 ani, și Amalia, 8 ani.

Natalie Portman, mereu discretă cu privire la viața personală: „Nu vreau să contribui la speculații”

Natalie Portman
Natalie Portman / Foto: Profimedia

Natalie Portman rareori vorbește despre viața sa privată, iar în cadrul unui interviu acordat revistei Vanity Fair pentru ediția anuală de la Hollywood, actrița și-a menținut această poziție.

Întrebată despre speculațiile din jurul vieții sale personale, apărute înainte de lansarea filmului "May December", Portman a răspuns ferm: „Este ceva groaznic și nu am nicio dorință să contribui la asta”.

Citește și: Natalie Portman, detalii ascunse despre problemele din căsnicie. Amănuntul care i-a scăpat actriței pe rețelele sociale: „Transformarea durerii în artă”

Programul Zilei

joi19.06
vineri20.06
sâmbătă21.06
duminică22.06
luni23.06
marți24.06
miercuri25.06
06:45 Cum sa nu devii american
08:50 Conspiratie la Cairo
10:45 Austenland
12:20 Animale fantastice si unde le poti gasi
16:10 Bill si Ted salveaza universul
17:35 Armageddon - Sfarsitul lumii?
20:00 Doamna din apa
21:45 Un scandal britanic
22:45 Maria
00:20 Cincizeci de umbre intunecate
02:10 Ucenic pentru crima
03:55 Omul nostru din Panama
05:40 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
06:55 Doamna din apa
08:40 Un sot in plus
10:05 Cavalerul negru
12:30 RoboCop
14:20 Mereu dragostea
15:45 Rickey Hill
17:45 Kingsman: Cercul de aur
20:00 Un pic insarcinata
22:10 Fratia hotilor 2: Pantera
01:05 Brutarul
02:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
04:15 Igby
05:50 Johnny English loveste din nou
07:10 Kingsman: Cercul de aur
09:25 Flora si Ulise
10:50 Fratia hotilor 2: Pantera
14:45 Johnny English loveste din nou
16:10 Fiicele doctorului March
18:20 Dunkirk
20:00 Sa fie razboi!
21:40 Liga dreptatii
23:30 300: Ascensiunea unui imperiu
00:45 Razboiul lui Tom Hart
02:45 Nu ma parasi
04:25 Semn de viata
07:15 Liga dreptatii
09:05 Nastrusnicul motan Maurice
10:35 Sa fie razboi!
12:15 Stapanul inelelor: Cele doua turnuri
15:05 Darrow & Darrow: Urmele crimei
16:30 Ad Astra
18:25 Fraierii
20:00 Lucy
21:30 Represalii: Cursa mortii
22:55 Confesiunile unei minti periculoase
01:30 Care-i numarul tau?
03:10 Orfelinatul
04:55 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
06:35 Bridget Jones: La limita ratiunii
08:20 Represalii: Cursa mortii
09:45 Fraierii
11:20 Transfer de identitate
14:45 Furios si iute in viteza a 5-a
16:50 Hercule
18:25 Pe taramul femeilor
20:00 Sunetul metalului
22:00 Insula fanteziilor
23:45 Equalizer 3: Capitolul final
01:20 Prostutul
04:20 Dorian Gray
07:20 Pe taramul femeilor
08:55 42: Povestea lui Jackie Robinson
10:55 Hercule
12:30 Un tata de cosmar
13:55 Regele Arthur
15:55 Mama vitrega
17:55 Gran Turismo
20:00 Stan si Ollie
21:35 Operatiunea Mogadishu
23:50 Omul din intuneric 2
02:05 Iubeste-ma daca poti!
03:35 Colega de camera
05:00 Black Mass: Afaceri murdare
06:10 Sinuciderea fecioarelor
09:25 Gran Turismo
11:30 Daca as ramane
14:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
16:30 Masuri extraordinare
18:10 Ultimul Vermeer
20:00 Legenda lui Zorro
22:05 Vinerea neagra
23:50 Imperiul umbrelor
01:00 Banditul zburator
03:00 A fost odata la... Hollywood

Ultimele știri

Angelina Jolie și Brad Pitt
Angelina Jolie și Brad Pitt, din nou în New York, după mai bine de opt ani de la separare. Cum au evitat să se întâlnească

New York este un oraș atât de mare încât a „permis” ca Angelina Jolie și Brad Pitt să se afle în același timp în metropolă, fără a se...

Will Smith
Will Smith recunoaște că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta niciodată. Mă doare și acum"

Fanii au fost luați prin surprindere după ce Will Smith a dezvăluit că a refuzat roluri principale în două dintre cele mai apreciate filme...

Tom Cruise, la gala Air Ambulance din Londra, februarie 2024
Tom Cruise va primi, în sfârșit, un Oscar. Celebrul actor și producător va primi statueta mult-râvnită după trei încercări eșuate

Actorul şi producătorul Tom Cruise, coregrafa şi actriţa Debbie Allen şi designerul de producţie Wynn Thomas vor primi premii onorifice...

Partenerii noștri

Ayatollahul Khamenei, răspuns pentru Trump. Avertisment dur pentru SUA: „Pagube ireparabile”
Ayatollahul Khamenei, răspuns pentru Trump. Avertisment dur pentru SUA: „Pagube ireparabile”

Ayatollahul Khamenei, răspuns pentru Trump. Avertisment dur pentru SUA: „Pagube ireparabile”

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale

Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale

Digi-AnimalWorld.tv
Angelina Jolie și Brad Pitt
Angelina Jolie și Brad Pitt, din nou în New York, după...
Filmnow.ro
Will Smith
Will Smith recunoaște că a refuzat două dintre cele...
Filmnow.ro
Tom Cruise, la gala Air Ambulance din Londra, februarie 2024
Tom Cruise va primi, în sfârșit, un Oscar. Celebrul...
Filmnow.ro
Scarlett Johansson și Jonathan Bailey / Profimedia
Scarlett Johansson și Jonathan Bailey, sărut pe...
Filmnow.ro
HOLLYWOOD, LOS ANGELES, CALIFORNIA, USA - JUNE 11: Austrian and American actor, former Governor of California, businessman, former politician, and former professional bodybuilder Arnold Schwarzenegger and son/American actor and model American actor and mo
Arnold Schwarzenegger, după ce a fost criticat pentru...
Filmnow.ro
Jason Momoa, alături de cei doi copii ai lui, Nakoa-Wolf și Lola/ Profimedia
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3...
Filmnow.ro
liam neeson si pamela anderson in the naked gun (2)
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în...
Filmnow.ro
OSZAR »